Marvel Travel

Urmareste-ne pe retelele sociale pentru a fi la curent cu ultimele noutati, idei de vacanta, promotii si surprize.

Contacteaza-ne zilnic intre 9:00 si 20:00

0748 362 795 contact@marveltravel.ro
  /  Destinatii   /  Vizitate recent: Hoteluri Luxury in Seychelles

Vizitate recent: Hoteluri Luxury in Seychelles

Insulele Seychelle te iau prin surprindere cu vegetatia lor tropicala bogata, pietrele imense de granit ce incadreaza perfect plajele cu nisip alb si oceanul in diverse nuante de albastru intens. In acest cadru desprins parca din Paradis, resorturile de lux iti ofera servicii impecabile, camere cu priveliste panoramica si   Recent am vizitat toate hotelurile luxury din Seychelles si am facut o selectie potrivita pentru mai multe stiluri de a calatori.

Four Seasons Seychelles

De dupa vegetatia bogata, pe o panta abrupta ce se termina in superba plaja Petit Anse, se zaresc acoperisurile gri ale vilelor private. Un drum ingust se termina la receptia resortului unde ai primul impact cu privelistea panoramica superba de care vei avea parte tot sejurul la Four Seasons Seychelles.

Vilele resortului se intind de pe plaja pana spre varful dealului. Camerele spatioase si luminoase aduc la interior putin din specificul insulei prin detalii arhitectonice realizate din lemn si piatra locala.

Restaurantele te ademenesc cu arome specifice gastronomiei creole, iar meniul diversificat va satisface orice gust.

Spa-ul situat in punctul cel mai inalt al resortului te invita sa te relaxezi cu terapii personalizate si sesiuni de yoga.

Copii au parte de un program special ce ii va incuraja sa interactioneze si sa invete depre fauna si flora acestor insule.

Maia Luxury Resort & Spa

Renumit ca fiind cel mai exclusivist resort de lux din Seychelles, Maia Luxury Resort & Spa se ridica la inaltimea celor mai exigente asteptari. Cele 30 de vile ultra-luxury sunt pozitionate printre stancile de granit si zecile de flori exotice si palmieri din gradina impresionanta, unele din ele oferind o priveliste panoramica uimitoare asupra Anse Louis. Resortul este de tip All Inclusive, iar pe langa gastronomia sofisticata ce poate fi servita oriunde doresti tu, vei avea parte si de serviciile unui butler privat.

Spa-ul hotelului este poate unul din cele mai bune spa-uri din Seychelles. Tratamentele si ritualurile balineze vor fi cu siguranta o experienta pe care vei dori sa o mai repeti.

Vilele cu acces direct la plaja sunt perfecte pentru familiile cu copii, iar vilele Signature situate pe versant sunt perfecte pentru o escapada romantica.

Constance Lemuria

Situat de Insula Praslin, la o ora de mers cu feribotul de Insula Mahe, Constance Lemuria este alegerea cea mai potrivita pentru familii si pasionatii de golf. Resortul se intinde pe o suprafata impresionanta, oferind acces la plaja Petite Anse Kerlan, Grande Anse Kerlan si Anse Georgette, una din cele mai frumoase plaje de pe insula. Camerele sunt spatioase, impartite in vile.

Cele 4 restaurante si 5 baruri au un meniu diversificat, cu influente creole. Terenul de golf cu 18 gauri va fi cu siguranta pe placul pasionatilor, dar si a celorlalti oaspeti deoarece te poti plimba in liniste pe aleile inconjuratoare, admirand vegetatia si peisajul exotic.

Ceea ce ne-a placut este ca resortul pune la dispozitie o multitudine de activitati, atat pentru adulti, cat si pentru copii. Cu siguranta nu te vei plictisi aici si vei putea face in fiecare zi ceva diferit.

Raffles Seychelles

Tot pe insula Praslin, pe coasta de Nord-Est se afla Raffles Seychelles. Vilele foarte spatioase ale resortului se intind pe orizontala si pe verticala printre vegetatia bogata. Vei avea parte aici de multa liniste, relaxare si de renumitele servicii Raffles.

6 restaurante si lounge-uri ofera diversitate in materie de preparate si cocktailuri, iar odata cu lasarea serii, Curieuse Restaurant se transforma in cadrul perfect pentru o cina romantica. Resortul detine si cea mai mare piscina din Seychelles, iar daca doresti mai multa intimitate, te poti relaxa la piscina din vila.

Spa-ul este impartit in pavilioane individuale unde te poti rasfata cu tratamentele personalizate in timp ce asculti valurile Oceanului Indian.

You don't have permission to register